Acțiunea cheie: Proiecte de cooperare 2021 în Zona Învățământului Superior (2021 Cooperation Projects in Higher Education Area)

Tip de acțiune:

Data începerii: 15.02.2022

Data de încheiere: 30.09.2023

Durata totala: 19,5 luni

Sporirea excelenței științifice în predare în domeniul conceperii și realizării de noi tipuri de sisteme mecatronice biomimetice pentru persoanele cu nevoi speciale – Referința proiectului EMERALD: 21-COP-0019 face parte din Programul Educație, Burse, Ucenicie și Antreprenoriat pentru Tineret – SEE Granturi 2014-2021 care au fost finanțate în cadrul acțiunii-cheie „Proiecte de cooperare 2021 în Zona Învățământului Superior”,

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este coordonatorul principal al proiectului EMERALD, iar consorțiul este format din universități tehnice și IMM-uri partenere care provin din Norvegia, România, Polonia și Slovacia.

Obiectivul principal al proiectului EMERALD constă în furnizarea de resurse și metode didactice pentru profesorii și studenții care provin din instituțiile de învățământ superior și sunt interesați să obțină cunoștințe, abilități și competențe relevante în domeniul metodelor de imprimare 3D. Prin acest proiect este posibilă impulsionarea excelenței științifice în predarea în domeniul conceperii și realizării de noi tipuri de sisteme mecatronice biomimetice pentru persoanele cu nevoi speciale.

Principalele resurse care vor fi oferite de consorțiul partenerilor EMERALD vor consta în:

  • Dezvoltarea de noi aplicații în VR / AR / realitate mixtă pentru furnizarea de feedback-uri legate de testarea noilor sisteme mecatronice biomimetice concepute
  • Se vor realiza 8 module de curs pentru a oferi cunoștințele necesare materializării sistemelor mecatronice biomimetrice
  • 1 platformă virtuală de laborator concepută de experții consorțiului EMERALD, unde studenții și profesorii vor avea șansa de a experimenta utilizarea sistemelor mecatronice biomimetice în modul virtual • Platformă e-learning EMERALD; studii de caz vor fi lansate de consorțiul EMERALD pentru realizarea de noi tipuri de sisteme mecatronice biomimetice pentru persoanele cu nevoi speciale